Winter Sale până la 50% la o selecție de produse până pe 03.01.2025
empty cart
Coșul dvs de cumpărături este gol!
Pentru a continua cu finalizarea comenzii, te rugăm să adaugi produse în coș
empty cart
Lista de favorite este goală!
Descoperă produsele noastre și adaugă-le în lista ta de dorințe.

Cum asortezi geanta cu ținuta vestimentară?



Putem spune cu certitudine că dintre micile plăceri nevinovate ale femeilor, gențile se remarcă pe o poziție fruntașă. Aceste accesorii ne fac cu siguranță viața mai ușoară și sunt de nelipsit în toate ținutele, mai cu seamă că sunt extrem de utile când vine vorba de depozitat toate lucrurile de care o femeie are nevoie pe parcursul zilei. Însă cum știi dacă geanta aleasă este potrivită pentru ținuta în care alegi să o integrezi? Mai bine spus, cum asortezi geanta cu ținuta vestimentară?

Asortarea genții cu ținuta poate deveni o sarcină destul de dificilă, însă nu și dacă ții cont de anumite criterii, precum alăturarea culorilor, stilul vestimentar sau perechea de încălțăminte pe care alegi să o porți. În articolul următor îți vom dezvălui câteva informații utile despre asortarea genții, în așa fel încât să ai o apariție fără cusur de fiecare dată. Te invităm, așadar, să descoperi cum asortezi geanta în așa fel încât să-ți subliniezi cu grație stilul personal!


Cum asortezi geanta cu o ținută în funcție de culori


În mod clar nu poți asorta aceeași poșetă la toate ținutele pe care le deții, pentru că acest accesoriu se adaptează în funcție de articolele vestimentare pe care le-ai ales. Desigur, combinațiile inedite de culori sunt binevenite întotdeauna, mai ales dacă ești o femeie îndrăzneață. În principiu, este bine să știi cum asortezi geanta cu o ținută în funcție de culorile pieselor vestimentare.


Geanta în ținute neutre


Se spune că orice ținută are nevoie de o pată de culoare, mai ales atunci când paleta cromatică a acesteia este una neutră sau în nonculori, precum ținutele alb-negru. Astfel, paleta de culori pentru o geantă poate varia, de la modelele de genți animal print, leopard sau zebră asortate la o ținută neagră. Pentru un outfit neutru poți opta și pentru modele de genți în nuanțe puternice de roșu, galben, roz sau albastru, sau chiar și pentru nuanțe metalice de bronz, auriu sau argintiu, în funcție de stilul vestimentar adoptat.


Geanta în ținute colorate


Iubești culorile vii și vrei să arăți senzațional îmbrăcată colorat? Optează pentru piese vestimentare în nuanțe de albastru deschis, roz pal, verde mentă sau lavandă și asortează aceste culori feminine cu poșete de mână albe, camel, taupe sau gri cărbune. În cazul în care dorești să combini culori diferite în vestimentația aleasă, poți opta pentru o geantă crem sau pentru una gri deschis, în așa fel încât să poți echilibra cu succes cromatica pastelată a ținutei.


Cum asortezi geanta cu o ținută în funcție de stilul vestimentar


Chiar dacă regula asortării unei genți cu ținuta e un trend care tot apare și dispare, acest accesoriu nu poate fi ales la întâmplare. Geanta nu reprezintă un accesoriu în care să poți arunca toate lucrurile de care ai nevoie, ci un obiect care poate sublinia cu desăvârșire stilul personal. Cum asortezi geanta în funcție de stilul vestimentar care te reprezintă? Iată câteva reguli sugestive de alegere a acestui accesoriu!

Geanta în ținute elegante


În ceea ce privește ținutele elegante, gențile de mici dimensiuni sunt cea mai inspirată alegere. Mici, însă suficient de încăpătoare pentru a depozita lucruri esențiale, gențile tip plic sau clutch-urile sunt perfecte pentru evenimentele speciale, ce necesită un look elegant. Acestea nu distrag atenția de la outfit, adevărata vedetă a serii, sunt ușoare, comode și te determină să iei cu tine doar obiectele esențiale. Dacă te întrebai cum asortezi geanta în ținute elegante, poșete mici, realizate din materiale fine sunt un must-have în garderoba unei femei elegante.


Geanta în ținute office


Dacă îmbraci în fiecare zi sau în mod frecvent ținute office, e important să știi cum asortezi geanta acestora. Primul aspect asupra căruia trebuie să te axezi atunci când alegi o geantă office este materialul din care e realizată geanta. Pentru femeile ce preferă materialele din piele, sunt recomandate gențile din piele naturală. În cazul în care optezi pentru ținute din materiale precum bumbac, lână sau alte combinații de materiale naturale și sintetice, poți opta pentru asortarea ținutei cu genți din piele întoarsă. De asemenea, forma și dimensiunea genții sunt importante într-o ținută office. Ținutele office sunt destul de permisive în alegerea unor genți mai voluminoase, în formă pătrată sau dreptunghiulară.


Geanta în ținute casual


Gențile pentru activitățile de zi cu zi trebuie să fie încăpătoare și rezistente. Optează pentru modele uni, pastelate sau închise, care să poată fi asortate impecabil cu ținuta casual aleasă. Nu este o regulă ca geantă să aibă aceeași culoare, poate fi una asemănătoare, contrastantă sau complementară nuanțelor pieselor vestimentare sau pantofilor pe care-i porți. Ține însă cont că vei avea nevoie de un accesoriu mai mare, fie că mergi la piață, în parc sau la salon. Desigur, evită să transformi poșeta într-o sacoșă, pentru că va arăta inestetic!


Geanta în ținute sport


Dacă stilul care te caracterizează este unul sport, un rucsac sau o geantă stil rucsac sunt cele mai potrivite alegeri. În trendurile actuale, aceste modele de genți sunt adoptate chiar și în ținute compuse din rochii sau fuste. Mai mult decât atât, aceste genți sunt comode și mult mai sănătoase, greutatea lor distribuindu-se egal pe ambii umeri. Chiar dacă pare accesoriul bun la toate, nu este însă indicat să porți acest model de geantă în ținute elegante sau clasice.


Cum asortezi geantă cu o ținută în funcție de încălțăminte


Cu siguranță auzi des în lumea modei că pentru a crea un look stilat, nu e nevoie să investești prea mult în haine, ci într-o geantă nouă. Aceasta este una dintre cele mai simple și accesibile metode de a te transforma într-o femeie elegantă și rafinată. Și pentru multe dintre femei, cea mai mare dificultate este alegerea corectă a genții, care să se poată asorta cu încălțămintea. Încă mai ești de părere că geanta trebuie să fie într-o nuanță și textură similară pantofilor? Total greșit! În prezent, designerii ne îndeamnă să fim mai îndrăznețe și să ne punem imaginația la încercare atunci când ne întrebăm „cum asortezi geanta”. Cu toate acestea, un gust rafinat nu strică!

Dacă dorești neapărat un set compus din geantă și încălțăminte similare, nimeni nu va interzice nimic. Diversitatea de opțiuni este, însă, atât de mare încât e suficient să ții cont doar de câteva reguli esențiale:

  • Ai voie să combini texturile. Asortarea unei perechi de pantofi de lac cu o geantă din aceeași textură poate crea o ținută banală, așa că îți sugerăm să asortezi o pereche de cizme de damă din lac cu o geantă din piele întoarsă. Sau invers, o pereche de botine din piele întoarsă cu o geantă din lac.
  • Ai voie să combine imprimeuri și materiale monocrome. Dacă deții o geantă cu imprimeu floral, farmecul ținutei poate dispărea într-o secundă dacă vei asorta geanta cu pantofi de damă cu același imprimeu. Cum asortezi geanta? Optează pentru o pereche de pantofi de culoare roșie, monocromatică. În același timp, poți asorta pantofi cu model floral cu o geantă monocromă.
  • Ai voie să optezi pentru texturi diferite atunci când asortezi geanta cu pantofii. De exemplu, poți miza pe încălțăminte și geantă în nuanțe similare, însă încălțămintea pală și geanta cu suprafață metalică. O pereche de încălțări albe se vor potrivi întotdeauna cu o geantă aurie, în timp ce o geantă bronz va completa mereu o pereche de încălțări maro.

Sperăm că la finalul acestui ghid vei știi deja cum asortezi geanta cu ținuta vestimentară. În fond, posibilitățile de asortare sunt infinite și la fel trebuie să fie și imaginația ta. Tu cum asortezi de obicei geanta?