Pantofii stiletto sunt, poate, cei mai celebri pantofi din istoria pantofilor cu toc și femei din întreaga lume, cât și trendurile actuale, îi consideră un simbol al feminității și al eleganței. De cele mai multe ori, pantofii cu toc ne fac să ne simțim mai sexy, mai atrăgătoare, mai puternice și mai..pregătite să cucerim lumea pe tocuri! Însă ai încercat vreodată să petreci o întreagă zi într-o pereche de Louboutin? Poate doar ai făcut câțiva pași! A fi la modă nu este întotdeauna confortabil, iar pantofii cu toc stiletto cu siguranță nu ne vor contrazice.
Multe femei sunt într-o relație de dragoste-ură cu tocurile stiletto și nu-i de mirare, pentru că achiziționarea unei astfel de perechi de pantofi este asemenea ruletei rusești în modă: vei ajunge să cumperi perechea potrivită de pantofi stiletto, care să fie gentilă cu picioarele tale sau vei sfârși prin a regreta noua achiziție, care zace într-un colț al dressingului? Din fericire, există o mulțime de ponturi cu ajutorul cărora vei putea alege de fiecare dată cei mai comozi pantofi stiletto și le-am adunat pe toate în rândurile următoare.
Dacă și tu iubești pantofii cu toc înalt atât de mult precum noi, iată 7 sfaturi de care să ții cont în alegerea celor mai comozi pantofi stiletto din câți ai purtat până acum!
1. Ține cont de cupa călcâiului pentru cei mai comozi pantofi stiletto
În primul rând, te-ai întrebat vreodată de ce apar bășicile la picioare în timp ce porți pantofi cu toc? Producătorii de pantofi pun în zona călcâiului pantofilor un agent de rigidizare a materialului, astfel încât aceștia să-și păstreze forma. Drept urmare, rigiditatea blatului pantofilor se transformă în cauza principală a apariției bășicilor. Astfel, o modalitate de a combate acest aspect și de a alege cei mai comozi pantofi stiletto este să optezi pentru pantofi eleganți de damă din piele sau piele întoarsă. Aceste materiale sunt mult mai flexibile decât cele sintetice și se vor modela după forma piciorului tău, reducând astfel apariția bătăturilor după doar câteva purtări. Protecția pentru călcâi este o secundă opțiune utilă împotriva frecării, dacă problema persistă.
2. Aplică regula degetului mare atunci când cumperi pantofi cu toc
Vrei să alegi cei mai comozi pantofi stiletto? Știm că poate părea un răspuns destul de comun, însă asigură-te că nu vei cumpăra o pereche de stilettos care nu sunt mărimea ta. Pantofii te vor răni cu siguranță dacă îi achiziționezi într-un număr prea mic. Ca o regulă generală, ar trebui ca distanța din vârful pantofului și până la cel mai mare deget de la picioare să fie de un deget. Lăsarea acestui spațiu este esențială pentru ca piciorul tău să aibă suficient loc de mișcare în timp ce se mișcă în interiorul pantofului, mai degrabă decât să-l forțezi să creeze frecare în zonele laterale. Crede-ne, acest aspect va face toată diferența între un pantof stiletto comod și unul imposibil de purtat!
3. Alege o dimensiune a tocului potrivită pentru cei mai comozi pantofi stiletto
În general, înălțimea tocului pantofilor stiletto variază între 2,5 cm și 25 cm. În cazul tocurilor cu o înălțime prea mare, o platformă este adăugată pantofilor pentru a oferi confort piciorului. Un lucru esențial, care merită punctat, este faptul că nu orice modele de pantofi cu toc înalt pot fi considerați pantofi stiletto, mai cu seamă că adevăratul toc stiletto e realizat dintr-un interior ce conține o tijă metalică sau un aliaj solid, din oțel, în ideea de a oferi mai multă stabilitate.
Cei mai comozi pantofi stiletto vor fi cei care prezintă o dimensiune a tocului potrivită pentru activitatea ta. În timp ce pantofii stiletto potriviți pentru întreaga zi nu vor avea un toc mai înalt de 5 cm, pantofii stiletto cu un toc mediu, de 7,5 cm, pot fi integrați cu ușurință în ținutele smart casual la birou. Pentru petrecerile din weekend, pantofii stiletto cu tocuri de 9 cm vor fi extrem de potriviți, în timp ce tocurile stiletto care depășesc 10 cm sunt ideale pentru ocaziile speciale, atâta vreme cât sunt purtați doar pentru câteva ore.
4. Testează pantofii stiletto pentru a stabili nivelul lor de confort
Vrei să te asiguri că vei defila în cei mai comozi pantofi stiletto? Iată un sfat evident, care poate nu este atât de evident pentru toate femeile! Când probezi pantofii stiletto pentru prima dată, nu este suficient ca doar să te ridici și să faci câțiva pași, ci să mergi cu adevărat în ei. Acum că majoritatea cumpărăturilor le facem online, e important să ții cont de același proces și acasă. Concentrează-te asupra modului în care îți simți picioarele în pantofi și acordă atenție presiunii pe care aceștia o fac în anumite puncte, semn al viitoarelor bătături. Doar am povestit deja despre cum înveți să mergi corect pe tocuri! Nu uita să te plimbi pe o suprafață acoperită cu mochetă, pentru a evita deteriorarea tălpii acestora, în caz că dorești să-i returnezi.
5. Verifică amortizarea pentru achiziționarea unor pantofi stiletto confortabili
Nu este un secret că atunci când porți pantofi stiletto cu toc se pune o presiune destul de mare pe talpa piciorului. Astfel, o amortizare adecvată în această zonă te va face să te simți mai bine pe tocuri. Te sfătuim, în acest sens, să verifici talpa interioară a pantofilor stiletto atunci când îi achiziționezi. De asemenea, dacă decizi să adaugi tălpici interioare pantofilor, asigură-te că îți va rămâne suficient spațiu pentru degete!
6. Examinează curbura pantofilor dacă dorești cei mai comozi pantofi stiletto
Curbura pantofilor, cunoscută și sub denumirea de glenc, poate face pantoful mai mult sau mai puțin comod, în funcție de cât de bine este realizat calapodul și de felul în care greutatea corpului se distribuie pe lungimea tălpii. Astfel, pentru a te asigura că achiziționezi cei mai comozi pantofi stiletto, este important să examinezi curbura pantofilor. Dacă simți că mergi pe degetele de la picioare, atunci cu siguranță arcul pantofilor este mult prea ridicat!
7. Mergi la cumpărături de pantofi la finalul zilei
Un ultim sfat, la fel de important în alegerea celor mai comozi pantofi stiletto este probarea acestora la finalul zilei, atunci când picioarele sunt mai umflate, după o zi întreagă de activitate. O sesiune de shopping la finalul zilei te va ajuta cu siguranță să-ți faci o idee mai bună despre felul în care picioarele tale se vor potrivi în acești pantofi. Prin comparație, dacă vei încerca tocurile stiletto dimineața, s-ar putea să te surprindă cât pot fi de strâmte atunci când le încalți la jumătatea zilei!
Ține cont de sfaturile noastre și alege cei mai comozi pantofi stiletto, pe care să-i integrezi cu succes în ținutele tale, indiferent de tipurile de stiluri vestimentare pe care le abordezi. Și crede-ne, ai de unde alege, mai ales că magazinul online Anna Cori te așteaptă cu cele mai frumoase modele de pantofi eleganți cu toc!