Winter Sale până la 50% la o selecție de produse până pe 03.01.2025
empty cart
Coșul dvs de cumpărături este gol!
Pentru a continua cu finalizarea comenzii, te rugăm să adaugi produse în coș
empty cart
Lista de favorite este goală!
Descoperă produsele noastre și adaugă-le în lista ta de dorințe.

Ce pantofi se poartă în 2023?

Pantofi verzi

 

Pantofii aduc numeroase avantaje în viața unei femei: pe lângă starea de spirit pozitivă pe care o creează, aceștia ajută la completarea ținutelor pe care ne dorim să le purtăm. Materialul din care sunt confecționați, culoarea și forma celor mai populare modele se schimbă de la sezon la sezon. Dacă îți place să rămâi mereu în pas cu trendurile actuale, lasă-ne să îți dezvăluim în continuare ce pantofi se poartă în anul 2023!

 

Care sunt cele mai populare modele de pantofi în 2023

 

Festivalurile de modă din Londra, New York sau Paris ne-au ajutat prin câteva previziuni în ceea ce privește modelele de pantofi care vor fi purtate de către orice pasionată de modă în anul curent. După cum ne așteptam, explozia de culori din anul 2022 continuă, însă, de această dată, creativitatea a fost și mai multă extinsă!

Iată ce fel de pantofi să ai în vedere data viitoare când mergi la cumpărături:

 

1. Pantofii cu tocul mic stil Cinderella

Pantofii cu tocul mic stil Cinderella

 

Acesta a fost poate unul dintre cele previzibile trenduri ale anului 2023 în materie de pantofi, având în vedere amploarea pe care aceste modele de încălțări au căpătat-o în ultimele luni. Dacă îți amintești de basmul numit “Cenușăreasa”, ai deja în minte modelul pantofului purtat de protagonistă: orientează-te după pantofi cu vârful ascuțit și decupați la spate, care pot fi asortați cu ușurință atât la ținutele elegante, cu deux pieces, cât și la cele din viața de zi cu zi.

Avantajul adus de astfel de pantofi este în primul rând confortul fizic, dar și aspectul chic pe care îl oferă oricărei ținute. De asemenea, vârful ascuțit va ajuta la alungirea vizuală a piciorului, în timp ce subțiază picioarele și îți oferă câțiva centimetri în plus la înălțime. Atât persoanele înalte, cât și cele mai mici de statură de vor putea bucura de un astfel de pantof chic!

 

2. Saboții

Saboții

 

Moda saboților se păstrează și în anul 2023. Acest model de încălțăminte vine perfect în completarea ținutelor de primăvară și vară și nu trebuie să îți lipsească din garderobă! După ce vei vedea cât de confortabili sunt, cu siguranță vei dori să ai la dispoziție mai multe modele, în culori și forme diferite, astfel încât să îi poți asorta cu aproape orice.

Desigur, saboții sunt considerați un model de încălțăminte casual, însă nu este greșit să apelezi la ei pentru o petrecere semi-formală pe plajă, de exemplu. De asemenea, te încurajăm să ieși din zona de confort și, dacă majoritatea încălțărilor tale au nuanțe neutre, să încerci ceva puțin mai wild anul acesta! În materie de culori, Viva Magenta este nuanța anului 2023, așa că alte nuanțe la fel de intense precum galben sau verde sunt la fel de binevenite în outfituri.

 

3. Pantofii stil Mary Jane

Pantofii stil Mary Jane

 

Pantofii în acest stil pot fi recunoscuți după bareta din jurul gleznelor, vârful pătrățos sau rotunjit și platforma voluminoasă. Desigur, există mai multe variații ale acestui model, astfel încât să fie potrivit atât stilului elegant, cât și casual, însă cert este că pantofii Mary Jane fac furori în anul 2023! Această tendință în modă și-a făcut prima oară apariția în anii ‘90 și, cum ne aflăm în plină renaștere a modei Y2K, nici aceștia nu au putut fi lăsați în urmă.

Vei descoperi că astfel de pantofi sunt disponibili, în general, în nuanțe foarte aprinse și, cel mai adesea, în roșu. Gândește-te la impactul pe care aceștia îi vor avea în combinație cu o rochie lungă de seară, neagră și strălucitoare, dar și dacă decizi să îi porți într-o zi obișnuită pentru o întrevedere cu prietenii. Cu toate acestea, alege o variantă cu tocul mai mic pentru ținutele casual.

 

4. Pantofii sport cu talpa înaltă

Pantofii sport cu talpa înaltă

 

Pentru că moda trebuie să fie, în primul rând, confortabilă și, în al doilea rând, să ne satisfacă nevoile estetice, pantofii sport cu talpa înaltă rămân în tendințe și în anul 2023. Aceștia sunt potriviți pentru ținute din mai multe stiluri vestimentare precum: casual, urban-chic, streetstyle și nu numai! O pereche de astfel de încălțări într-o nuanță neutră îți va fi de folos atunci când vei avea dileme cromatice la crearea unui outfit.

Mai mult decât atât, pantofii sport nu pot lipsi din garderoba niciunei doamne sau domnișoare. Modelele cu talpa înaltă oferă un aspect stilistic aparte în zona de jos a corpului și sunt ideali mai ales pentru persoanele suple, care doresc să își echilibreze astfel proporțiile. Nu în ultimul rând, astfel de modele pot fi purtate inclusiv cu rochii sau fuste și reprezintă o alternativă ideală pentru ținutele din orice sezon.

Având în vedere temperaturile ridicate ale anului curent, te poți baza în întregime pe pantofii tăi sport atunci când pleci la plimbare.

Acestea sunt câteva dintre modelele de pantofi care îți vor manifesta popularitatea pe parcursului anului curent. Asigură-te că în garderoba ta se regăsesc pantofii care te încântă cel mai tare și care ți se potrivesc și investește întotdeauna în încălțăminte de calitate!