Mid Season Sale pana la 40% la o selectie de produse pana pe 5.12.2024

Moda anilor 80: Care sunt pantofii potriviți pentru stilul anilor '80

Există anumite stiluri vestimentare care revin, din când în când, în modă și este o adevărată plăcere să descoperim pe podiumuri, în cadrul prezentărilor unor case de modă renumite, tipuri de pantofi care obișnuiau să fie purtați de mamele noastre. Indiferent de cum era România anilor '80, femeile reușeau întotdeauna să fie la modă și purtau piese vestimentare și încălțăminte elegantă pentru femei, chiar dacă modelele nu erau produse de branduri internaționale elebre.

În articolul următor te invităm să redescoperim împreună farmecul modei anilor '80, prin prisma pantofilor potriviți stilului acelei perioade. Nici măcar nu trebuie să fii o entuziastă a stilului retro, deoarece, așa cum probabil vei constata, multe dintre modelele de pantofi în vogă la acea vreme au revenit la modă și sunt cât se poate de actuale. Iată cum poți aborda moda anilor '80 cu ajutorul pantofilor potriviți!


Pantofi sport, la loc de cinste în moda anilor '80


Nu te așteptai ca pantofii sport pentru femei să fie în topul preferințelor în moda anilor '80? Este cât se poate de adevărat! Atunci au apărut și „bascheții”, o alternativă accesibilă a modelului care a revoluționat lumea modei în materie de încălțăminte, Air Jordan. Un alt model de pantofi sport la modă în anii '80 erau și „sneakerșii”, purtați inițial de majorete, apoi intrând în garderoba tuturor adolescentelor, fiind disponibili într-o gamă variată de culori și modele. Tot în această perioadă au fost lansate modele noi de pantofi sport, produse de branduri faimoase și în prezent, precum Converse, Adidas, Reebok, Puma, Fila.

Mocasini, alți pantofi în stilul anilor '80


Foarte populari în rândul femeilor care nu erau impresionate de stilul sport, mocasinii erau de nelipsit din garderoba mamelor noastre, acești pantofi casual pentru femei, dar și pentru bărbați, din piele naturală sau piele întoarsă fiind extrem de ușor de asortat cu orice ținută. Designul acestor pantofi din moda anilor '80 era inspirat din stilul vestimentar al amerindienilor, motiv pentru care multe astfel de perechi de pantofi prezintă aplicații din blană și șireturi din piele.


Pantofi Penny Loafers, la fel de populari și în moda prezentului


Având ca sursă de inspirație modelele de încălțăminte purtate de fermierii din Norvegia, aceste modele de pantofi unisex au devenit extrem de îndrăgiți în moda anilor '80. Realizați din piele naturală sau întoarsă, Penny Loafers sunt modele de pantofi fără șiret, având în designul lor o curea decorativă sau o cataramă în partea superioară. Acest model de pantofi poate fi purtat atât în ținute formale, cât și la vestimentații elegante sau cu haine casual. În anii '80, lumea întreagă purta aceste modele de pantofi, de la oameni de afaceri, până la artiști faimoși, precum Madonna.


Pantofi în combinații de roșu și negru, iconici în anii '80


Chiar și în moda prezentului, culorile roșu și negru formează o pereche iconică, așa cum se întâmpla și în moda anilor '80, atunci când aceste două culori erau prezente într-o mare parte din perechile de pantofi ale doamnelor cu stil. Roșul cireașă și negrul lucios dau o alură glamour pantofilor eleganți pentru femei, mai cu seamă că acest trend poate fi încadrat în orice ținută, indiferent de textura sau forma pantofilor.

Pantofii cu tocuri unghiulare și cilindrice au făcut furori în moda anilor '80


Marii designeri de modă s-au orientat spre modelele de pantofi din moda anilor '80 pentru a aduce tocul de tip bloc în tendințele actuale. Această abordare nu face decât să ofere un upgrade pantofilor basic și să-i transforme în adevărate opere de artă. De la pantofii Oxford de damă și până la cizmele elegante, poți regăsi tocurile unghiulare și cilindrice atât de apreciate în anii '80.


Pantofi roșii cu toc, extrem de populari în anii '80


Indiferent de sezon, pantofii eleganți roșii cu toc vor fi întotdeauna în tendințe, beneficiind de adaptabilitate în moda prezentului. Așa cum se întâmpla și în moda anilor '80, și în prezent femeile iubesc să poarte pantofi stiletto din piele sau din catifea fină roșie, în nuanțe variate de „cireșiu”, purpuriu sau chiar și burgundy închis. Prin natura sa, culoarea roșie poate transforma o pereche de pantofi într-una extrem de îndrăzneață.

Pantofi cu catarame și barete, în topul preferințelor în acea perioadă


Alte modele de pantofi potrivite pentru stilul anilor '80 sunt și pantofii cu catarame și barete, readuși în moda prezentului, cu inspirații din moda acelei perioade. Astfel, de la pantofi loafers, până la pantofi cu toc stiletto, cataramele sunt un absolut must-have, adăugând personalitate pieselor vestimentare ce compun o ținută. Dacă vrei să aduci un aer ușor retro ținutei tale, sugestia noastră este să optezi pentru o pereche de pantofi cu barete, la fel de populari acum, precum erau odată!

Pantofi cu tocuri kitten, pe scena modei în anii '80


Tocurile kitten, atât de populare în prezent, își au inspirația tot în moda anilor '80. Asortate în prezent cu vârfuri ascuțite și aplicații metalice, culori îndrăznețe și texturi luxoase, aceste modele de pantofi s-au reinventat într-un mod extrem de elegant în moda prezentului. Pot fi considerate chiar alternative ideale ale popularilor pantofi stiletto!

Pantofi cu modele florale, printre preferații femeilor în moda anilor '80


Cum moda anilor '80 a fost desemnată cea mai colorată din istoria modei, nu e de mirare că modelele florale ale pantofilor și-au găsit inspirația în acea perioadă. Pantofii cu modele florale inspiră feminitate și eleganță, motiv pentru care, dacă dorești să abordezi stilul anilor '80, îți recomandăm să te orientezi spre modele florale din brocart, în nuanțe de burgundy sau modele florale pe fond negru.


Pantofi cu franjuri și paiete, inspirați din trendurile anilor '80


Pantofii cu franjuri și cu paiete își găsesc, de asemenea, inspirația în modelele de pantofi populare în anii '80. Aceste detalii pot orna pantofi stiletto sau chiar botine, înfrumusețând absolut orice tip de încălțăminte în prezent. Poți încerca oricând acest trend, purtând o pereche de pantofi cu paiete strălucitoare, demni de un eveniment cu fast.

Așa cum probabil ai tras concluzia, cele mai populare perechi de pantofi de damă își au inspirația în moda colorată a anilor '80 și nu au de gând să părăsească prea curând trendurile prezentului, reinventându-se de fiecare dată. Cu aceste modele de încălțăminte, stilul anilor '80 n-a arătat niciodată mai bine în garderoba ta, așa că te așteptăm pe site-ul Anna Cori pentru a achiziționa cele mai frumoase modele de pantofi inspirate, desigur, din moda anilor '80!

Lăsați un comentariu