Mid Season Sale pana la 40% la o selectie de produse pana pe 5.12.2024

Cele mai cool ținute de vară pentru femei în 2024

Tinuta de vara pentru femei

Vara 2024 se anunță a fi plină de culoare, prospețime și stil, aducând cu sine tendințe care îmbină confortul cu eleganța. Fie că te pregătești pentru o vacanță la mare, fie pentru o plimbare relaxantă în parc sau pentru o seară elegantă în oraș, garderoba ta de vară merită să fie actualizată cu cele mai cool ținute ale sezonului. Descoperă propunerile noastre care te vor face să strălucești în acest sezon!

Ținutele de vară formate din costume de damă și mocasini

Un costum cu pantaloni largi și sacou lejer poate fi o alegere la modă și confortabilă pentru zilele de vară. În ceea ce privește culorile, tonurile deschise, precum albul, bejul sau pastelurile, sunt ideale pentru sezonul cald. Legat de materiale, pentru zilele toride de vară, optează pentru țesături naturale, precum bumbacul sau inul, care sunt respirabile și confortabile. 

Odată ce costumul de vară este ales, următorul pas este să îl combini cu o pereche de mocasini. Aceștia sunt practici, confortabili și pot adăuga un aer sofisticat ținutei. Culoarea mocasinilor ar trebui fie aleasă în ton cu cea a costumului. De exemplu, un costum bej poate fi purtat cu mocasini maro sau nude. În funcție de stilul tău, poți alege mocasini clasici, cu ținte sau cu imprimeuri.

La fel, un costum albastru deschis, cu pantaloni largi și sacou lejer, poate fi purtat cu mocasini de damă din piele de culoare bej și o geantă de mână în aceeași nuanță. Adăugă o pereche de cercei delicati și o brățară subtilă pentru a completa ținuta. Pentru un plus de stil, alege o pălărie cu boruri largi.

Anna Cori SPRING68569.jpg

Outfituri de vară casual cu sandale elegante

Vara este momentul ideal pentru a-ți etala picioarele! Fie că preferi sandalele cu toc înalt pentru un look mai sofisticat, fie cele cu toc mediu pentru un echilibru între confort și stil, sau că ești adepta sandalele gladiator care conferă un aer boem, este esențial ca acestea să fie confortabile și potrivite pentru restul ținutei.

Printre cele mai populare modele de sandale elegante de damă cu toc se numără cele cu barete subțiri, pentru un look delicat, cele cu barete groase, pentru un aspect mai robust, dar și sandalele cu platformă, care oferă înălțime fără a compromite confortul.

Bluzele vaporoase, rochiile lejere sau pantalonii scurți pot fi combinate cu succes cu sandalele elegante. De exemplu, o rochie lejeră de vară, într-o nuanță pastelată, poate fi asortată cu o pereche de sandale cu barete subțiri și o geantă de rafie împletită pentru un look chic și confortabil. O pălărie de paie cu o bandă colorată poate adăuga un strop de culoare unei ținute neutre, în timp ce o eșarfă supradimensionată, colorată, poate aduce o notă de eleganță oricărei ținute.

Outfituri de vara casual cu sandale elegante

Ținute trendy cu pantaloni scurți și cizme

Tinutele trendy cu pantaloni scurți și cizme sunt o combinație care a câștigat popularitate în ultimii ani. În ciuda faptului că poate părea o asociere neconvențională, aceasta poate fi purtată cu succes dacă sunt respectate anumite reguli.

Pantalonii scurți cu talie înalta sunt o opțiune minunată pentru a crea iluzia unor picioare mai lungi. Aceștia sunt ideali pentru siluetele în formă de pară, deoarece accentuează talia și echilibrează proporțiile corpului. Dacă dorești un aspect mai relaxat, casual, alege pantalonii scurți în stil boierind. Pentru un look urban-chic, poartă pantaloni scurți negri, un tricou supradimensionat și cizme cu toc gros. Adaugă o geantă crossbody și câteva brațări pentru un look urban-chic.

Alegerea cizmelor care se potrivesc cu pantalonii scurți depinde în mare măsură de stilul personal. Cizmele de cowboy pot adaugă o nota boho-chic ținutei, în timp ce cizmele până la gleznă sau cele cu toc gros pot oferi un aspect mai sofisticat. Atenție, însă, este foarte important ca, indiferent de piesele alese să echilibrezi ținuta - adică dacă pantalonii scurți sunt largi, cizmele ar trebui să fie mai strâmte și invers.

Outfituri comfy și stylish cu saboți

Când vine vorba despre saboți, există o gamă largă de modele disponibile pe piață, de la cei casual, până la cei eleganți. În 2024, saboții confortabili și stylish sunt în plină tendință. Când alegi modelul potrivit, trebuie să te gândești la stilul tău personal, dar și la confort și la ocazia în care îi vei purta. Pentru un look casual, alege saboți cu talpă plată sau cu un mic toc, în timp ce pentru un eveniment mai formal, poți opta pentru saboți cu toc mediu sau înalt.

Asortarea saboților cu diferite ținute poate părea o provocare, dar cu câteva sfaturi, poți crea ușor un outfit comfy și stylish. Saboții se potrivesc perfect cu rochii, pantaloni scurți, fuste sau jeansi. De exemplu, pentru un look casual, poți asorta aceste încălțări cu o pereche de jeansi și un tricou simplu. Pentru un look mai elegant, alege o rochie midi și o saboți cu toc.

Pentru diferite ocazii, saboții sunt o alegere excelentă. La birou, îi poți integra într-un outfit alături de o fustă midi, un top simplu. Pentru o ieșire cu prietenii, alege o pereche de jeansi, un tricou oversized și saboți cu talpă mai înaltă.

Outfituri comfy si stylish cu saboti

Ținute inspirate de moda anilor 40, cu pantofi slingback

Moda anilor '40 a fost definită de elemente precum talia accentuată, fustele evazate, bluzele cu guler Peter Pan și rochiile cu imprimeuri florale. Acestea erau piese vestimentare esențiale în garderoba oricărei femei, creând un look feminin și elegant. În ceea ce privește accesoriile, pantofii slingback au făcut, cu siguranță, deliciul acelei decade. 

Pantofii slingback au revenit în tendințe în ultimii ani, devenind o piesă vestimentară nelipsită din garderoba femeilor. Aceștia se disting printr-o baretă care se prinde în jurul călcâiului, oferind un plus de suport și confort. În plus, pot fi asortați cu ușurință la diverse ținute, de la rochii elegante la jeans casual.

Dacă vrei să recreezi o ținută după stilul anilor 40, poartă o rochie cu imprimeuri florale și talie înaltă, care să fie accesorizată cu o pereche de pantofi slingback în tonuri neutre. Acest look poate fi completat cu o pălărie cloche, un accesoriu popular în anii '40. O altă opțiune ar fi o rochie într-o nuanță vibrantă, combinată cu aceeași pantofii slingback nude și o geantă de piele pentru femei, de dimensiuni medii.

Moda anilor 40 cu pantofi slingback

Moda verii 2024 promite să fie una confortabilă, dar totodată stylish, adaptată nevoilor și gusturilor fiecărei femei. La ANNA CORI ținem pasul cu trendurile, de aceea actualizăm constant colecțiile noastre de pantofi. Te invităm în magazinele noastre din țară sau pe site-ul annacori.ro pentru a-ți alege încălțămintea de calitate pe care o cauți!

Lăsați un comentariu